Sub norii de noiembrie, un rând stă început.
De'atâtea lacrimi toamna să'l scrie n'a mai vrut.
De'atâtea gânduri, seara, să termine un rând,
Nu a mai fost în stare văzându'mă plângând...
Cum mă gândeam la tine în vîntul dinspre nord,
La briza dinspre sud ce mi'a trezit un dor...
Un dor nestins de'un abur pierdut pe faţa ta,
În luna lui decembrie ce nu o pot uita!...
Şi'mi amintesc în van de'un zâmbet din trecut,
Pe care anii tulburi, să'l şteargă n'au putut!
Şi'aş vrea acum, târziu, să'ţi mai pot spune hai!...
Să'mi aminteşti de mai, de'o dulce lună mai...
Ce râu amar de gheaţă, iubita mea frumoasă.
Ce linişte port anii prin lumea zgomotoasă!
Şi'n urma mea iubito încep să se adune,
Să ducă'ncet în urmă, o scumpă lună iunie...
Cum mai visez iubito, atunci cum te priveam.
Cum mai suport şi mâine, în vise să te am!
Cum te'aş ruga iubito, din visele'astea nule,
Să scoţi măcar un zâmbet din vechea lună iulie...
